• +40 758 416 859

Principalele concepte promovate

  • Abordarea globală a dezvoltării copilului;
  • Perspectiva integrată asupra serviciilor destinate copiilor în perioada copilăriei timpurii;
  • Educaţia centrată pe copil;
  • Domeniile experienţiale;
  • Predare integrată;
  • Orice activitate din grădiniţă este o experienţă de învăţare.

Evaluare psihologică și activităţi de psiho-educaţie

Toţi copiii înscrişi la Centrul Educaţional Bridge sunt evaluaţi de către un psiholog, realizându-se apoi un plan de dezvoltare personalizat, care cuprinde obiective de dezvoltare pe toate competenţele: cognitiv, emoţional, social, autonomie personală şi motricitate. Aceste obiective sunt urmărite de către psihologi în activităţile de dezvoltare şi de către educatoare, care planifică activităţi zilnice prin intermediul cărora obiectivele copiilor să fie atinse. După fiecare evaluare, se stabileşte o întâlnire cu părinţii, în cadrul căreia aceştia află despre rezultatele obținute, planul de dezvoltare şi se discută problemele întâmpinate în educaţia copilului. Evaluările următoare evidențiază gradul de dezvoltare al fiecărui copil pe toate palierele urmărite.

Centrul Educaţional Bridge oferă copiilor posibilitatea de a participa la următoarele opționale:

  • Limba engleză (opțional inclus în tariful de grădiniță)
  • Limba germană (opțional inclus în tariful de grădiniță)

 

Evaluarea logopedică are ca scop depistarea eventualelor tulburări de limbaj.

Pentru recunoașterea și diagnosticarea acestor tulburări, trebuie ținut cont de vârsta copilului. Până la vârsta de 4 ani, este normală pronunțarea greșită a unor sunete sau înțelegerea insuficientă a unor cuvinte. După această vârstă, însă, copilul trebuie monitorizat atent și corectate logopedic eventualele deformări de limbaj, care se mențin și prezintă tendința de a se agrava odată cu trecerea timpului.

Meniul este sănătos, diversificat şi adecvat vârstei, fiind realizat de un medic nutriţionist.

Prânzul este asigurat de o firmă de catering, iar celelalte 3 mese sunt preparate în bucătăria proprie.

Centrul Educaţional Bridge dorește să creeze un mediu sănătos, care promovează bunăstarea fizică și psihică a copiilor.

Colaborăm cu un medic pediatru care vine și consultă copiii o dată pe săptămână și avem un asistent medical care monitorizează zilnic starea de sănătate a copiilor.  De asemenea, există un cabinet dotat cu toate resursele pentru acordarea primului ajutor.

Ne propunem să minimizăm riscul de îmbolnăvire a copiilor printr-o serie de proceduri precum:

Contact

Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…